Wir verwenden Cookies, um die Benutzerfreundlichkeit dieser Webseite zu erhöhen (mehr Informationen).

Prof. Dr. Werner Gitt

Cine este Creatorul?

An verschiedenen Beispielen wird die Genialität der Schöpfung dargestellt. Als Wissenschaftler erklärt Prof. Dr. Werner Gitt, dass die unglaubliche Information, die in der ganzen Schöpfung steckt, einer intelligenten Quelle bedarf. Diese Quelle ist Gott selbst. Die Wissenschaft kann nur das "Was" analysieren, nicht aber das "Woher".

Das "Am Anfang schuf Gott Himmel und Erde" der Bibel gibt uns eine Antwort auf die Frage nach der Herkunft des Lebens. Der Gedanke, Gott hätte durch Evolution geschaffen (die so genannte "Theistische Evolution"), untergräbt die Autorität der Bibel und ist mit dem christlichen Glauben unvereinbar. Die Bibel zeigt deutlich, dass Jesus der Schöpfer ist. Jesus hat die Menschen geschaffen und liebt sie hingebungsvoll. Darum lädt Jesus dazu ein, diese Liebe anzunehmen.

Dieses Traktat eignet sich besonders gut zur Weitergabe an suchende Menschen!

10 Seiten, Best.-Nr. 123-6, Kosten- und Verteilhinweise | Eindruck einer Kontaktadresse


Iesle, cruce şi coroană

Catastrofa primară

Lumea noastră este bântuită tot mereu de catastrofe. Scufundarea Titanicului a costat viaţa a 1.522 de persoane, cel de al doilea război mondial a costat viaţa a 50 de milioane de oameni, iar prin tsunami din decembrie 2004 au murit în jur de 160.000 de oameni. Însă catastrofa primară a fost păcatul iniţial, căderea în păcat din grădina Eden. Exprimat altfel, a fost momentul când Adam şi Eva I-au întors spatele lui Dumnezeu, pentru a-şi trăi propria viaţă. Consecinţa acestei alegeri a fost ruperea relaţiei lor cu Dumnezeu, şi ea este cauza tuturor celorlalte rele. Biblia spune că de atunci omul este despărţit de Dumnezeu şi se îndreaptă spre pierzarea veşnică. Dumnezeu nu poate permite păcatul în prezenţa Sa, pentru că păcatul dă naştere la suferinţă şi moarte. Cerul n-ar mai fi cer, dacă ar ajunge păcatul în el.

Inima lui Dumnezeu a fost zdrobită datorită faptului că oamenii, care au fost creaţi de El şi pe care-i iubeşte, I-au întors spatele. Există un remediu?

Remediul lui Dumnezeu - El a trimis pe Fiul Său

Dumnezeu avea deja în grădina Edenului un plan, pe care l-a făcut cunoscut încă de la căderea în păcat – deşi la început în mod voalat: «Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei răni călcâiul» (Geneza 3:15). Un şir întreg de prorocii se referă la venirea Mântuitorului. Spre exemplu:

  • «O stea răsare din Iacov, un sceptru se ridică din Israel» (Numeri 24:17).
  • «Şi tu, Betleeme Efrata, măcar că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel care va stăpâni peste Israel, şi care Îşi are originea la început, în zilele veşniciei» (Mica 5:2).

Ultima prevestire a Mântuitorului a fost făcută de un înger, atunci când el i-a descoperit lui Iosif naşterea şi numele Copilului ceresc: «Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta … Ea va naşte un Fiu, şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale» (Matei 1:20–21).

De-a lungul istoriei au apărut pe scena lumii mulţi oameni renumiţi: împăraţi şi regi, poeţi şi filozofi, guru şi vrăjitori, buni şi răi. Însă lumea nu L-a văzut pe Dumnezeu până la naşterea Mântuitorului. Copilul din iesle nu este un dumnezeu, aşa cum şi l-au imaginat grecii pe Olimp sau germanii în Walhall. El este singurul despre care s-a putut spune: El era la inceput cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El (vezi Ioan 1:2-3); «Eu sunt Adevărul» (Ioan 14:6), «Eu sunt Păstorul cel bun» (Ioan 10:11), «Eu sunt Uşa» [spre cer] (Ioan 10:7).

Cum a venit El pe pământ? A venit El cu mare pompă, cu surle şi trâmbiţe?  A venit cu armate cereşti? Nu! Dumnezeu a ales o fecioară din Israel – pe Maria, care a căpătat har înaintea Lui – să-L aducă în lume pe Fiul Său, conceput prin Duhul Sfânt. Prin aceasta El a surprins chiar şi pe iudeii care cunoşteau bine prorociile despre El. Spre exemplu: «Iată că Împăratul tău vine la tine» (Zaharia 9:9), sau «… va sfărâma şi va distruge toate acele împărăţii …» (Daniel 2:44). De aceea ei aşteptau un Împărat, dar nu un Copilaş în iesle! Acest Împărat trebuia să fie puternic şi să izgonească pe romani, să Se instaureze în Ierusalim şi să-i numească miniştrii pe marii-preoţi şi pe cărturari.

Însă cum Isus nu a venit aşa, iudeii L-au respins. Ei trecuseră cu vederea prorociile unde se spunea că El va veni mai întâi ca un Copilaş: «Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat» (Isaia 9:6). Numai de El depinde dacă ne petrecem veşnicia în cer sau în iad.

În viaţa lui Mesia sunt trei etape:

  • ieslea (venirea lui Isus în lume)
  • crucea (mântuirea noastră realizată de Isus pe cruce)
  • coroana (pe care o va purta Isus la a doua Lui venire).

Nicio cruce fără iesle! Nicio coroană fără cruce! Fără iesle şi fără cruce nu am fi putut avea parte de cer! De aceea a trebuit mai întâi să Se nască un Mântuitor!

Scandalul crucii

Criticii credinţei creştine pun mereu întrebarea: De ce această moarte brutală pe cruce? Toată credinţa voastră se bazează pe un instrument de supliciu. N-a putut Dumnezeu să aleagă o cale mai plăcută, spre a se împăca cu oamenii? De ce a fost pardosită calea împăcării cu doliu, lacrimi, durere şi moarte? Nu s-ar fi putut găsi o metodă mai plăcută, mai estetică şi mai elegantă? N-ar fi putut Dumnezeu să închidă pur şi simplu ochii, şi să treacă cu vederea slăbiciunile noastre omeneşti?

Toate aceste întrebări nu ajută la nimic, deoarece ele micşorează gravitatea păcatului. Nu este aceasta boala epocii noastre? Ceea ce nu este scris în nicio carte a filozofilor şi a cugetătorilor, putem „să citim“ numai la cruce:

  • Crucea ne arată ce prăpastie a creat păcatul între Dumnezeu şi om. Abisul acesta este aşa de mare, încât consecinţa lui este iadul (Matei 5:29).
  • Crucea ne dă o idee reală despre dragostea lui Dumnezeu faţă de noi. El a dat pentru noi ceea ce a avut mai scump, pe Fiul Său Isus.
  • Crucea lui Isus este cea mai adâncă smerire a lui Dumnezeu. Creatorul universului şi al oricărui fel de viaţă Se lasă executat ca un criminal, fără să Se apere. Ce preţ mare pentru păcat! Însă prin aceasta Isus poate să invite pe păcătoşi să vină la El: «Pe cel care vine la Mine, nu-l voi izgoni afară» (Ioan 6:37). Dar tot aşa de adevărat este şi contrariul: cine nu vine la Mine, este pierdut – şi anume veşnic!
  • Crucea marchează şi sfârşitul tuturor încercărilor omeneşti de salvare. De aceea Isus a putut să proclame definitiv: «Nimeni nu vine la Tatăl, decât prin Mine!» (Ioan 14:6). În raport cu crucea, toate celelalte religii nu sunt decât o «fata morgana» sclipitoare, în pustiul unei omeniri pierdute.

Mesajul naşterii Domnului, împreună cu cel al crucii, este un mesaj de mântuire unică: «Căci Fiul omului a venit să mântuiască ce era pierdut» (Matei 18:11).

El revine

Isus va veni a doua oară în lumea aceasta. Însă atunci nu ca un copil în iesle, ci ca Împărat, Judecător şi Stăpânitor al lumii. El a prorocit clar acest eveniment în Matei 24:30: «Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului; toate seminţiile pământului vor plânge, şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere mare şi glorie».

Ce motiv de bucurie! Se arată Creatorul lumii! Vine Mântuitorul lumii! De ce este însă scris în text: «Şi toate seminţiile pământului vor plânge» (Apocalipsa 1:7)? De ce strigă ei către munţi şi stânci: «Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de faţa Celui care stă pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului» (Apocalipsa 6:16)?

Mulţi au auzit în timpul vieţii de decizia necesară referitoare la Isus, dar ei au spus «Nu!». Iar acum ei sunt pierduţi, şi nu mai pot să schimbe decizia luată. Este prea târziu. Iată pentru ce plâng ei şi se lamentează.

Majoritatea oamenilor sunt pe o cale unde nu Se găseşte Isus. În sensul acesta imaginaţia oamenilor este mare. Spre exemplu, artista Shirley MacLine, care trăieşte la un conac împreună cu câinele ei, spunea: «Cu câinele meu Terry, am alături de mine chiar şi un dumnezeu personal. El este reîncarnarea zeului egiptean Anubius, care a avut un cap de câine. Poate sună curios, însă eu şi Terry am trăit cel puţin o viaţă comună în Egiptul din vechime. El un animal-zeu, iar eu o prinţesă. Acum viaţa ne-a unit iarăşi».

Revenirea lui Isus va fi vizibilă: «Iată că El vine pe nori. Şi orice ochi Îl va vedea; şi cei care L-au străpuns. Şi toate seminţiile pământului vor plânge din cauza Lui!» – scrie Ioan în Apocalipsa 1:7. Când Neil A. Amstrong a păşit pe lună, la 20 iulie 1969, evenimentul acesta a fost urmărit la televizor de 500 de milioane de oameni. Prinţesa engleză Lady Diana a murit într-un accident de circulaţie. La înmormântarea ei de la 6 septembrie 1997, în Londra, cea mai «mare înmormântare» de până atunci, ceremonia aceasta a fost urmărită la televizor de 2,5 miliarde de telespectatori – ceea ce reprezintă cca. 40% din populaţia lumii! De aceea ea a intrat în istorie ca prima «înmormântare globală».

Însă la revenirea lui Isus nu este necesar niciun aparat de filmat sau televizor. Toţi oamenii vor vedea «în direct» acest eveniment – cel mai mare din istoria lumii. Isus v-a putea fi văzut de oricine. Nu numai generaţia de oameni care va trăi atunci, ci toate generaţiile istoriei lumii. Vor fi prezenţi şi cititorii acestui tractat. Se pune numai o singură întrebare: Cărui grup aparţin eu? Celor răscumpăraţi sau celor pierduţi?

Isus revine pe neaşteptate: «Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.» (Matei 24:27). El va putea fi văzut pe întreg pământul în acelaşi timp. La ce oră va fi aceasta? Găsim răspunsul în Luca 17:34: «… în noaptea aceea doi inşi vor fi în acelaşi pat; unul va fi luat şi altul va fi lăsat …». Deci noaptea!? Însă două versete mai departe este scris: «Doi bărbaţi vor fi la câmp [= o situaţie din timpul zilei!]; unul va fi luat şi altul va fi lăsat». Nu ştiu dacă Cristofor Columb a cunoscut textul acesta. Altfel el ar fi putut să tragă următoarea concluzie: Dacă revenirea lui Isus trebuie să aibă loc într-o clipă, iar Biblia descrie atât o situaţie din timpul zilei, cât şi din timpul nopţii, atunci singura formă posibilă a pământului este o sferă.

Aceste două versete mai arată încă ceva foarte important. La revenirea Domnului Isus va avea loc împărţirea omenirii: se va face deosebire între cei care vor fi primiţi şi cei care vor fi respinşi. Lucrul acesta se referă de fapt la problema omenirii. Nu contează decât răspunsul la o întrebare: Cui aparţin eu, celor mântuiţi sau celor pierduţi?

Te-ai decis deja?

Dumnezeu a creat pe omeni cu personalitate şi voinţă liberă. Tocmai aceasta ne deosebeşte în mod clar de animale. Voinţa ne permite să alegem să rămânem departe de Dumnezeu sau să ne apropiem de El. El a făcut totul în Hristos, spre a ne arăta nouă drumul spre împărăţia cerurilor. Totuşi Biblia învaţă şi avertizează insistent că nu toţi aleg să meargă pe calea mântuirii. Ce mai poate să facă Dumnezeu în situaţia aceasta? Dacă El ne-ar lua voinţa pe care o avem, atunci ne-ar răpi personalitatea noastră; iar noi am deveni maşini, marionete sau roboţi, care nu şi-ar împlini decât programul lor prestabilit. Dar atât în «lumea aceasta», cât şi în «cealaltă», voinţa este o componentă esenţială a personalităţii. De aceea starea noastră veşnică depinde de alegerea făcută de noi voluntar.

Am luat noi o decizie şi referitor la această zi care va veni? În pilda despre cele zece fecioare, Isus ne avertizează să fim gata. Să ţinem însă cont: toate cele zece fecioare au fost «credincioase», ele credeau că nunta va avea într-adevăr loc! Însă nu toate au procedat conform cu convingerea pe care o aveau. Şi numai cinci şi-au atins ţelul. Celor nepregătite Isus le-a spus: «Nu vă cunosc!» (Matei 25:12); şi ele au pierdut toată veşnicia fericită. S-a întâmplat aşa cum a spus cândva Heinrich Kemmer: «Poţi ajunge în iad şi dormind!» Hermann Bezzel a pronunţat insistent avertizarea: «Poţi să lustruieşti băncile bisericii, şi totuşi să fii pierdut». Iar «credincioşii de formă», care doar aprobă faptele, dar nu le practicâ în viaţa lor, se joacă cu viaţa lor veşnică.

Toate trei sau niciuna

În fiecare an se sărăbătoreşte de Crăciun naşterea Copilaşului Isus şi o iesle. De regulă se rămâne numai la aceasta.

Însă cele trei evenimente sunt de nedespărţit. Isus nu înseamnă numai ieslea întrupării Lui, crucea suferinţelor Lui, urmată de triumful învierii Lui, ci şi coroana Sa împărătească, care la revenirea Lui va fi vizibilă pentru toţi. Acesta a fost încă de la început planul de mântuire al lui Dumnezeu, de a salva pe oameni din catastrofa primară a acestei lumi. Ultima catastrofă de care vor avea parte oamenii fără Isus este iadul. Din nefericire, ea va costa mai multe vieţi omeneşti decât toate catastrofele istoriei; iar moartea aceasta va dura veşnic!

De Crăciun, dar nu numai atunci, Dumnezeu ne întreabă în mod personal dacă vrem să primim darul «iesle, cruce şi coroană». Spune «da», acceptă iertarea pe care ţi-o oferă Isus, şi mărturiseşte aceasta printr-o rugăciune asemănătoare cu aceasta:

«Doamne Isuse, astăzi am citit că numai prin Tine pot ajunge în cer. Eu doresc să fiu odată cu Tine în cer. De aceea, Te rog, scapă-mă de iad, unde aş ajunge datorită vinii mele, mai ales a necredinţei mele. Pentru că mă iubeşti atât de mult, ai murit şi pentru mine pe cruce, şi acolo ai plătit pedeapsa pentru păcatele mele. Tu-mi cunoşti toate păcatele – din tinereţea mea. Tu cunoşti toate păcatele din viaţa mea – pe cele de care-mi amintesc, cât şi pe cele pe care le-am uitat demult. Tu mă cunoşti pe deplin. Ştii tot ce este în inima mea, fie bucurie sau tristeţe, optimism sau descurajare. Sunt înaintea Ta ca o carte deschisă. Aşa cum sunt şi cum am trăit până acum nu mă pot apropia de Tine, Dumnezeul cel viu. De aceea, Te rog, iartă-mi vina mea. Regret din inimă păcatele pe care le-am făcut. Te rog, intră în viaţa mea şi înnoieşte-o. Ajută-mă să renunţ la tot ceea ce nu este după voia Ta, şi dăruieşte-mi obişnuinţe care să fie binecuvântate de tine. Fă-mă să înţeleg Cuvântul Tău, Biblia. Ajută-mă să înţeleg ce vrei să mă înveţi, şi dă-mi o inimă ascultătoare, ca să fac ce este plăcut voii Tale. Vreau ca de acum încolo Tu să fii Domnul meu, Căruia să-I aparţin şi să-I slujesc. Vreau să Te urmez. Te rog, arată-mi calea pe care să merg în toate domeniile vieţii mele. Îţi mulţumesc că m-ai ascultat, că acum pot să fiu un copil al lui Dumnezeu, care odată va fi pentru totdeauna împreună cu Tine în cer. Amin.»

prof. dr. ing. Werner Gitt